Fundașul Stelei, Florin Gardoș, a povestit despre felul cum s-a acomodat la Steaua, dar și despre șansele la titlu ale echipei sale:
„După primele 5 etape din retur vom ști dacă mai avem șanse la titlu. Dacă nu vor pleca mai mult de 2-3 jucători în această iarnă, sigur vom face o a doua parte a campionatului foarte bună. Mă înțeleg bine cu colegii mei, dar relațiile de prietenie nu se sudează atât de repede. știu că s-a spus că era stingher atunci când am ieșit cu toții în Bamboo, dar e greu să te distrezi când în jurul tău sunt numai cameramani și fotografi.
Mi-a fost greu și cu adaptarea din punct de vedere al jocului. Știu că în primul meci am fost foarte atent să nu greșesc, să dau tot ce am mai bun. Nu eram sigur că pot face față la Steaua, este alt nivel față de cel din Liga a II-a. Nu mă gândesc la o plecare în acest moment, vreau să rămân la Steaua”, a spus Florin Gardoș la gsptv.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER